Authentic Jerseys
Stress egal cancer! Cat este de adevarat? - Doctor MIT

Stress egal cancer! Cat este de adevarat?

Stress egal cancer! Cat este de adevarat?

Acum este momentul sa afli care este legatura, daca exista vreuna, intre stress si cancer.
SHARE daca crezi ca acest episod ii poate ajuta si pe altii!

 

Te-ar mai putea interesa

 

Transcript

Bine ati venit la Doctor MIT!

Sunt doctor Bogdan Ivanescu si mi-am propus sa aflu adevarul din spatele miturilor medicale precum ca anestezia generala iti rapeste 5 ani din viata sau ca rosul unghiilor este semn de nervozitate.

Pentru ca am amintit despre nervozitate haideti sa vedem cat de exagerata, sau nu, este legatura dintre stress si cancer.

Stim ca frecventa de aparitie a cancerelor este in crestere si am fost invatati sa dam vina pentru aceasta pe poluare si pe E-uri – colorantii si aditivii alimentari. Dar cat din aceasta vina o poarta stress-ul?

Poluarea si aditivii sintetici alimentari pot fi usor aratati cu degetul pentru cresterea numarului de cancere, mai ales in lumea civilizata, pentru ca vorbim despre niste substante chimice pe care le bagam in noi, zi de zi si care, evident, ne-ar putea afecta in timp.

Dar stress-ul? Cum ar putea stress-ul, care pare a fi doar o stare psihica, sa duca la cancer de sa sau de colon?

Ca sa ne fie clar despre ce vorbim haideti sa definim stress-ul. Acesta este:

1. (totalitatea stimulilor negativi carora trebuie sa le facem fata) stimuli negativi 2. raspunsul organismului la acesti stimuli
3. (stress-ul de fapt) nu exista (ca mecanism) sau, in realitate, stress-ul este un mecanism 4. placebo

Daca ne imaginam ca acesta este suma stimulilor negativi din jurul nostru, de fapt, stress-ul desemneaza raspunsul organismului de tip fuga sau lupta despre care am invatat in liceu.

Ca sa vedem daca putem banui ca exista o legatura intre stress si cancer haideti sa vedem ce stim despre cancer. In cancer avem:

1. o multiplicare haotica (a unui tip de celule) 2. modificarea structurii normale (a unui anume tip celular)
3. (migrarea acestor celule modificate in organism ducand la) metastaze sau 4. toate (acestea)

Din nefericire celulele normale, din anumite cauze, isi modifica structura, incep sa se multiplice fara oprire si, la un anumit moment, incep sa se plimbe prin corp fara oprelisti.

De cate ori, in viata unui om, un tip de celule isi modifica structura ducand la celule canceroase?

1. o data (atunci cand si descoperim cancerul) 2. (de) zeci (de ori)
3. (de) mii (de ori) sau 4. (de) milioane (de ori)

Acest proces periculos se intampla in organismul nostru de cateva ori pe zi.

Atunci, de ce nu dezvoltam cancere de cateva ori pe parcursul vietii? Putem banui ca un anume mecanism de paza blocheaza procesul canceros. Care ar fi cel mai evident?

1. sistemul nervos 2. sistemul digestiv
3. ceaiurile din (diverse) radacini sau 4. sistemul imunitar

Oricat de mult ne-ar placea sa credem ca polenul, radacina nu stiu carei plante exotice sau vrajile pot reprezenta solutia anti-cancer, adevarul este ca sistemul nostru imunitar ne salveaza viata in fiecare zi. Anumite tipuri de leucocite, circuland prin sange si astfel prin organe, recunosc celulele ce isi modifica structura sau incep sa se multiplice prea repede si le ucid imediat.

Am inteles ca in fiecare zi, procese cu potential canceros se dezvolta in organismul nostru si ca sistemul imunitar ucide celulele astfel modificate.

Acum haideti sa ne intoarcem si sa vedem in ce fel stress-ul, despre care majoritatea credeam defineste doar o stare psihica, poate duce la cancer. Determina stress-ul modificarea patologica a celulelor sau trebuie sa cautam in alta parte?

Ca sa raspundem acestei intrebari ar trebui sa ne amintim ca, de fapt, in organismul nostru chiar exista un hormon numit “al stress-ului”. Care ar fi acesta?

1. cortizolul 2. endorfina
3. melatonina sau 4. hormonul de crestere

Daca nu ne-am amintit din prima, o luam prin excludere si vedem ca raspunsul corect este cortizolul!

De ce este acesta numit hormonul stress-ului? Pentru ca intr-o situatie stresanta, de tipul fuga sau lupta, concentratia de cortizol din sange creste, alaturi de cea a adrenalinei si a nor-epinefrinei.

Dar ce efecte are cresterea cortizolului asupra organismului nostru?

1. creste tensiunea arteriala 2. creste glicemia
3. scade imunitatea sau 4. (se intampla) toate (acestea)

Cortizolul creste pentru a ne pune in alerta, luand sangele din organe si ducand-ul central si catre muschi, pentru a ne putea apara sau fugi si creste glicemia pentru a avea combustibil in acest efort.

Din nefericire, daca starea noastra de stress se manifesta de cateva ori pe zi sau luni intregi, iar aceasta se poate intampla din atat de multe motive, retragerea sangelui din organe coroborat cu o actiune, sa ii sunem directa, asupra sistemului imunitar, cortizolul in cantitate mare duce la scaderea imunitatii.

Presupun ca acum este clara legatura dintre stress si cancer! Stress-ul scade imunitatea iar celulele bolnave, care in mod normal sunt ucise zilnic, scapa si se multiplica ajungand la cancer. In plus, asa intelegem si de ce stress-ul duce la obezitate si la hipertensiune arteriala.

Asa ca, daca vrei o viata lunga si sanatoasa, ia-o usor! 🙂

Crezi ca stii un adevar medical interesant? Atunci scrie-ne despre el pe pagina de facebook a emisiunii sau acceseaza doctormit.ro.

“Intreaba si cerceteaza!” si nu pierde Doctor MIT!

O emisiune oferita de Stem SURE – Banca Engleză de Celule Stem.

Anterior
Vrei un sistem cardiovascular sanatos?
Urmator
Ce stii despre Resveratrol?

Intreaba-ma!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*  *



Authentic Jerseys
Back
SHARE

Stress egal cancer! Cat este de adevarat?