Asa lupta REMDESIVIR impotriva coronavirusului! EP. 1

Asa lupta REMDESIVIR impotriva coronavirusului! EP. 1

Remdesivir

Te-ar mai putea interesa

Transcript

Bine ati venit la Doctor MIT!

Sunt doctor Bogdan Ivanescu si mi-am propus sa aduc in fata voastra cele mai noi si mai importante informatii medicale!

Date fiind timpurile in care traim, presimt ca pana in martie 2021 o sa tot discutam despre noutatile in tratamentul infectiei cu noul coronavirus, de ce unele medicamente par ca merg, ca peste cateva luni sa auzim ca au esuat, de ce unele studii dau rezultate pozitive iar alte studii, venite dupa ele, le contrazic.

Asa dupa cum bine stiti, mecanismul prin care stiinta evolueaza nu este cel prin care aceasta incearca sa isi confirme descoperirile ci prin tentative de a le dovedi gresite. Logica este ca, daca pe de o parte ai tras o concluzie si, pe de alta ai incercat sa o infirmi si nu ai reusit, atunci concluzia initiala e cea corecta. Aceasta duce la evolutie si nu este nici o rusine, pentru nimeni, ca o cercetare sa produca azi un rezultat diferit fata de ieri atunci, cand vorbim despre stiinta.

Daca ne uitam cateva luni in urma la tratamentele anti-COVID-19, vedem ca aveam o stea care stralucea intens: hidroxiclorochina. Dupa doar cateva luni de la autorizarea de catre Food and Drug Administration din Statele Unite, aceasta se stingea total nespectaculos din cateva motive puternice pe care le gasiti pe doctormit.ro in episodul dedicat acestui subiect.

Alte tratamente care par sa aiba succes in tratarea COVID-19 sunt anticorpii monoclonali, administrarea de celule stem hematopoietice ori mezenchimale prin aerosoli direct la nivel alveolar sau medicamentul remdesivir.

Despre acesta din urma va voi povesti in aceasta intalnire a noastra. Exista cateva intrebari importante: ce este remdesivir, cum actioneaza si daca este cu adevarat eficient in salvarea celor infectati cu noul coronavirus.

Remdesivir este un prod-drug sau, mai pe romaneste spus, este un pro-medicament. Aceasta inseamna ca produsul de sinteza in sine nu vindeca nimic ci are nevoie sa fie modificat de catre organismul uman ca sa devina ceea ce trebuie. Mai simplu este exact ca in bancul despre fabrica de biciclete de la Cugir de unde iti cumparai o bicicleta dezansamblata si, indiferent cum o montai tot mitraliera iesea. Ei bine, la fel si aici. Noi oferim organismului un produs chimic gata de montat de catre celule intr-un medicament adevarat.

Si o sa va dezvalui acum, cum se intampla aceasta in 2 episoade. Nu este deloc cea mai simpla explicatie pe care o veti auzi dar, cu siguranta, va va ajuta sa va creati o imagine asupra a cat de complicat este corpul uman dar si cat de departe am ajuns cu stiinta la aceasta ora.

Remdesivir este injectat intravenos pacientului. Sangele il poarta la nivelul celulelor unde, in 20 de minute, este absorbit si metabolizat de catre esteraze si de catre enzima HINT1 pana la forma chimica identificata ca  GS-44-15-24 mono-fosfat. Rezistati, ca n-am terminat. Aceasta forma, in sine, spun unele voci ca, ar putea fi vanduta direct ca medicament fara a mai fi nevoie de formula de inceput a remdesivirului, insa nu intram in aceasta dezbatere acum.

Mai departe, in celulele pacientului infectat cu noul coronavirus si tratat cu remdesivir, nucleotid-monofosfat-kinaza fosforileaza GS-44-15-24 mono-fosfatul la varianta trifosfat, adica la metabolitul activ sau mai bine spus abia acum pro-medicamentul devine medicament in realitate.

Intamplarile din aceste 2 minute pe care vi le-am povestit ii iau organismului cam 2 ore. Tradus altfel, in primele 2 ore de la inceputul tratamentului cu remdesivir, organismul ansambleaza bicicleta de la Cugir intr-o mitraliera pe care urmeaza sa o foloseasca impotriva virusului care l-a invadat.

Ceea ce se intampla mai departe seamana foarte mult cu un film politist in care avem momeli, infiltrari si distrugeri de retele de crima organizata. Pana ne revedem data viitoare, va spun doar ca remdesivir il lasa pe coronavirus sa intre in celula si acolo ii intinde capcana.

Pentru mai multe detalii despre coronavirus si COVID-19 vizitati pagina de Facebook a emisiunii sau accesati doctormit.ro.

Intreaba si cerceteaza! Si nu pierde, Doctor MIT!

 

O emisiune oferita de Stem SURE – Banca Engleză de Celule Stem

Imunitate la coronavirus
Anterior
CAT TINE IMUNITATEA LA CORONAVIRUS? MAI MULT DECAT AI CREDE!
Remdesivir
Urmator
Asa lupta REMDESIVIR impotriva coronavirusului! EP. 2

Intreaba-ma!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*  *

Back
SHARE

Asa lupta REMDESIVIR impotriva coronavirusului! EP. 1