IMPORTANT
Conținutul acestui articol nu reprezintă sfat medical. Este recomandat să consultați un profesionist medical calificat pentru sfaturi personalizate în ceea ce privește simptomele de ADHD și dieta alimentară pe care o urmați.
De multe ori am auzit următoarele credințe populare vociferate în cadrul unor conversații despre hiperactivitate, lipsă de concentrare, sau ADHD în mod specific:
- zahărul provoacă ADHD (micuții sunt hiperactivi din cauză că mănâncă prea multe dulciuri)
- mâncarea condimentată este cea care ne împiedică să ne concentrăm
- nu avem nevoie de tratament farmacologic pentru ADHD, întrucât acizii grași omega-3 fac minuni
Cred că este timpul să demitizăm aceste credință populare, care s-ar putea dovedi periculoase, prin faptul că pot reprezenta justificări sau raționalizări pentru amânarea diagnosticului sau tratamentului corespunzător.
Posibile oportunități ratate de către aderenții la miturile legate de alimentație și ADHD
Doresc să precizez în prealabil faptul că nu îmi doresc să învinovățesc pe nimeni, ci doar să deschid un dialog. Am insistat asupra explorării veridificității științifice a credințelor expuse mai sus, întrucât proponenții sau aderenții acestora ar putea fi (fără să știe) catalizatori pentru ratarea unor oportunități terapeutice, mai ales când vine vorba de copiii care nu pot decide de unii singuri în ceea ce privește planul lor de tratament, printre care se numără:
- oportunități generale legate de o perioadă din viață în care pacieintul și-ar putea fructifica calitățile și punctele forte în prezența unui tratament corespunzător (desigur, acest lucru se aplică și pentru adulții cu simptome ADHD care amână diagnosticul și tratamentul)
- posibilul potențial terapeutic superior dat de administrarea tratamentului medicamentos în perioada în care creierul are un nivel de neuroplasticitate maxim (6-14 ani), perioadă în care cercetările au arătat faptul că medicația are șanse (moderate, dar semnificative) să producă corecții neurologice permanente sau semi-permanente. De exemplu, un studiu din 2016 publicat în Journal of Attention Disorders a constatat că adulții care au fost tratați cu medicamente pentru ADHD încă din copilărie au prezentat simptome mai puțin severe la vârsta adultă și o funcționare generală mai bună în comparație cu cei care nu au primit un astfel de tratament (Groenman et al., 2013).
Ce spune literatura despre alimentație și ADHD
Până în prezent, nu par să existe dovezi definitive cu privire la modul în care dieta influențează ADHD-ul. Multe studii au explorat legătura dintre alimentație și ADHD, inclusiv cele care au analizat aditivii alimentari, zahărul, glutenul și dietele bogate în acizi grași omega-3. În ceea ce urmează, vom prezenta un scurt rezumat al acestor studii pe cele 4 arii principale de abordare dietelor alimentare relevante pentru ADHD:
ADHD-ul și aditivii alimentari
Unele cercetări sugerează că anumiți aditivi alimentari, în special coloranții și conservanții artificiali, pot crește hiperactivitatea la copii, care este un simptom central al ADHD. Studiul Southampton, publicat în The Lancet în 2007, a constatat că anumite amestecuri de coloranți alimentari artificiali și benzoat de sodiu, un conservant comun, au crescut hiperactivitatea atât la copiii de 3 ani, cât și la copiii de 8/9 ani din populația generală (McCann et al., 2007). Cu toate acestea, alte analize recente au sugerat că, deși un subgrup de copii, în special cei cu hiperactivitate existentă, ar putea fi sensibili la aditivi, aceștia nu cauzează hiperactivitate la o intensitate relevantă clinic pentru ADHD (Nigg et al., 2012).
Zahărul și simptomele de ADHD
Teoria conform căreia zahărul provoacă hiperactivitate a fost larg răspândită, dar nu este susținută aproape deloc de dovezi științifice. O meta-analiză publicată în JAMA nu a constatat niciun efect semnificativ al zahărului asupra comportamentului sau a performanțelor cognitive la copii (Wolraich et al., 1995). Există o convingere persistentă în rândul părinților că zahărul poate provoca hiperactivitate, dar acest lucru se poate datora mai degrabă așteptărilor și contextului în care este consumat zahărul, decât zahărului în sine (Hoover și Milich, 1994). Un studiu double-blind publicat în New England Journal of Medicine (Wolraich et al., 1994) nu a constatat diferențe semnificative de comportament între copiii cărora li s-a administrat o dietă cu sau fără zahăr, chiar și în rândul celor cu ADHD suspectat sau confirmat.
Glutenul și simptomele de ADHD
Câteva studii au investigat impactul unei diete fără gluten asupra simptomelor ADHD, cu rezultate mixte. Se pare că există unele dovezi de ameliorare a simptomelor ADHD pentru persoanele cu ADHD care suferă totodată de afecțiunea celiacă (Niederhofer, 2011). Cu toate acestea, este important de reținut că acestea sunt cazuri individuale sau studii pe eșantioane mici, și avem nevoie de studii mai mari, și mai bine controlate, pentru a stabili o legătură directă între gluten și ADHD.
Acizii grași Omega-3 și simptomele de ADHD
Acizii grași Omega-3 sunt esențiali pentru sănătatea creierului și există unele dovezi că copiii cu ADHD ar putea avea niveluri mai scăzute ale acestor grăsimi în organism. Unele studii au sugerat că suplimentarea cu acizi omega-3 ar putea avea un beneficiu modest pentru simptomele ADHD (Cooper et al., 2016; Chang et al., 2018). O meta-analiză realizată de Bloch și Qawasmi (2011) a concluzionat că suplimentarea cu acizi grași omega-3 a demonstrat un efect mic, dar observabil în îmbunătățirea simptomelor ADHD. O altă meta-analiză realizată de Sonuga-Barke et al. (2013) a sugerat un beneficiu prin ameliorarea moderată a suplimentelor de omega-3 pentru ADHD, dar a recomandat continuarea cercetărilor. Așadar, aceste suplimente nu par a fi un leac-minune, dar ar putea fi o completare utilă la un plan de tratament cuprinzător.
Concluzie: în ce măsură influențează alimentația și dieta simptomele de ADHD?
În concluzie, se pare că dieta poate juca un rol în sănătatea și bunăstarea generală și poate influența (într-o mică măsură) comportamentul și simptomele legate de ADHD. Cu toate acestea, din cele mai recente cercetări pe care le am la dispoziție, dieta nu este considerată o cauză primară sau un remediu pentru ADHD. În schimb, ar putea fi un factor care poate modifica (ușor) simptomele sau poate fi folosit ca o strategie complementară alături de tratamentul medicamentos
În mod evident, vă sfătuiesc să consultați întotdeauna un furnizor de servicii medicale omologat atunci când luați în considerare modificări ale dietei pentru gestionarea ADHD-ului.
Referințe:
Bateman, B. et al. (2004) Efectele unui studiu double-blind, controlat cu placebo, cu coloranți alimentari artificiali și conservanți benzoați asupra hiperactivității la un eșantion de copii preșcolari din populația generală. Archives of Disease in Childhood, 89(6), pp. 506-511. https://doi.org/10.1136/adc.2003.031435
Bloch, M.H. și Qawasmi, A. (2011) Suplimentarea cu acizi grași Omega-3 pentru tratamentul copiilor cu simptomatologie de tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate: revizuire sistematică și meta-analiză. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 50(10), pp. 991-1000. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2011.06.008
Chang, J.P.C., Su, K.P., Mondelli, V. și Pariante, C.M. (2018) Acizii grași polinesaturați Omega-3 la tinerii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție: o revizuire sistematică și o meta-analiză a studiilor clinice și a studiilor biologice. Neuropsychopharmacology, 43(3), pp. 534-545. https://doi.org/10.1038/npp.2017.160
Cooper, R.E. et al. (2015) Suplimentarea cu acizi grași polinesaturați Omega-3 și cogniția: O revizuire sistematică și o meta-analiză. Journal of Psychopharmacology, 29(7), pp. 753-763. https://doi.org/10.1177/0269881115587958
Groenman, A.P., Oosterlaan, J., Rommelse, N., Franke, B., Roeyers, H., Oades, R.D., Sergeant, J.A., Buitelaar, J.K., & Faraone, S.V. (2013). Tulburări de consum de substanțe la adolescenți cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție: A 4-Year Follow-up Study (Un studiu de urmărire de 4 ani). Addiction, 112(10), 1770-1778. https://doi.org/10.1111/add.12188
Hoover, D.W. și Milich, R. (1994) Efectele așteptărilor de ingestie de zahăr asupra interacțiunilor mamă-copil. Journal of Abnormal Child Psychology, 22(4), pp. 501-515. https://doi.org/10.1007/BF02168088
McCann, D. et al. (2007) Aditivii alimentari și comportamentul hiperactiv la copiii de 3 ani și 8/9 ani din comunitate: un studiu randomizat, dublu-orbit, controlat cu placebo. The Lancet, 370(9598), pp. 1560-1567. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(07)61306-3
Niederhofer, H. și Pittschieler, K. (2006) O investigație preliminară a simptomelor ADHD la persoanele cu boală celiacă. Journal of Attention Disorders, 10(2), pp. 200-4. https://doi.org/10.1177/1087054706292109
Nigg, J.T. et al. (2012) Meta-analiză a simptomelor tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate sau a tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate, a dietei de restricție și a aditivilor sintetici de coloranți alimentari. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 51(1), pp. 86-97. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2011.10.015
Schab, D.W. și Trinh, N.H. (2004) Favorizează coloranții alimentari artificiali hiperactivitatea la copiii cu sindroame hiperactive? O meta-analiză a studiilor dublu-orb controlate cu placebo. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics, 25(6), pp. 423-34. https://doi.org/10.1097/00004703-200412000-00007
Sonuga-Barke, E.J. et al. (2013) Intervenții non-farmacologice pentru ADHD: revizuire sistematică și meta-analize ale studiilor controlate randomizate ale tratamentelor dietetice și psihologice. American Journal of Psychiatry, 170(3), pp. 275-89. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2012.12070991
Wolraich, M.L. et al. (1994) Efectele dietelor bogate în zaharoză sau aspartam asupra comportamentului și performanțelor cognitive ale copiilor. New England Journal of Medicine, 330(5), pp. 301-7. https://doi.org/10.1056/NEJM199402033300501
Wolraich, M.L. et al. (1995) Efectul zahărului asupra comportamentului sau cogniției la copii: o meta-analiză. JAMA, 274(20), pp. 1617-1621. https://doi.org/10.1001/jama.1995.03530200053037
