Asociatia NIA sustine persoanele cu autism

Asociatia NIA sustine persoanele cu autism

NIA Neurodiversity Academy,

La sfarsit de an 2022, NIA si-a inceput drumul pentru multi cei care simt ca au ajuns la final, neavand nicio alternativa astazi. Ei sunt adolescentii si adultii cu autism sever si familiile acestora, de cele mai multe ori monoparentale, deoarece stresul si presiunea la care familia este supusa in fiecare zi, face ca unul dintre parinti sa cedeze pe parcurs.

In lipsa oricaror forme de suport, cineva din familie si uneori singurul intretinator al familiei trebuie sa-si asume rolul de insotitor, asistent medical, terapeut, medic. Terapiile sunt critice, dar este greu de gasit un terapeut disponibil si cu experienta in a lucra cu adulti, iar costurile sunt inaccesibile. Teoretic, acestia pot avea acces la sistemul medical, numai ca de fapt nu beneficiaza de interventii stomatologice, de analize, de consultatii pentru diverse afectiuni data fiind anxietatea crescuta si toate consecintele aferente fata de orice mediu, loc, persoana noua. In lipsa unei infrastructuri specifice si uneori a unui personal pregatit pentru a gestiona aceste cazuri, actul medical nu poate avea loc.

Lipsa actului medical si lipsa de acces la terapii accentueaza manifestarile specifice acestei tulburari, creeaza suferinta si agresivitate pentru cei cu autism, suferinta si scaderea sperantei de viata pentru ingrijitor.

Odihna si linistea absolut vitale pentru o viata sanatoasa reprezinta un lux sau lucruri necunoscute pentru apartinatori. Cei care au in grija aceste persoane nu se pot odihni in lipsa centrelor respiro, isi pierd locurile de munca, fiind nevoiti sa devina insotitori, ceea ce afecteaza semnificativ calitatea vietii si impactul pentru ceilalti membri ai familiei este devastator. In timp se ajunge la agresiuni de diverse feluri si violenta, ascunse de comunitate si de institutii de frica, de rusine, din resemnare.

Toata sustinerea, proiectele si terapiile accesibile azi pentru copiii cu autism cresc semnificativ posibilitatea lor de recuperare. Trebuie inteles insa faptul ca desi multi copii cu autism fac progrese semnificative cognitiv, functional, social, sunt si vor fi in continuare multe persoane cu forme severe de autism, de multe ori asociate cu alte afectiuni pentru care ameliorarea este limitata.

autism,

De aceea s-a nascut NIA, sa ofere solutii acolo unde nu exista, sa fim ambasadorii acestei cauze, sa dam o sansa la evolutie si suport real pentru adolescentii si adultii cu autism si pentru familiile lor sa respire. Am siguranta ca proiectul NIA nu va ramane singular. Sunt mult prea multi cei care au nevoie acum si un numar mult mai mare pe viitor care vor avea nevoie de acest tip de suport.

Poti sustine acest proiect si aceasta cauza ca angajator, ca institutie, ca specialist, ca un membru bun si activ al comunitatii. Exista o probabilitate mare ca cineva cunoscut sa-ti multumeasca pentru gestul tau.

Pana atunci noi iti spunem: Multumim ca ai ales sa nu ramai indiferent.

Poti afla mai multe despre noi si despre felul in care ne poti fi alaturi, accesand site-ul "hopefromnia.com ".

Iti multumim, ne vedem acolo.

Dr. Bogdan Ivanescu
Dr. Bogdan Ivanescu

Doctorul Bogdan Ivanescu este co-fondator al bancii de tesuturi umane StemSure (2009), fiind implicat in primul transplant de celule hematopoietice din Romania. Totodata este creatorul platformei medicale Doctor MiT (2013), asumandu-si astfel rolul de a valida sau de a desconspira miturile medicale in care am ajuns sa credem si gazda documentarului romanesc de biotehnologie Biocod realizat de catre DIGI World. Este promotor al celor mai noi tehnologii medicale aparute la nivel mondial precum Rigenera si un fervent sustinator al cauzei ce promoveaza masurile ecologice pentru limitarea efectelor incalzirii globale. In acest sens compania pe care a fondat-o planteaza cate un copac pentru fiecare copil pentru care parintii aleg sa recolteze celule primordiale la nastere. Este membru al echipei studiului clinic ce implementeaza in Romania transplantul cu celule recoltate la nastere pentru tratarea autismului la copii.

creier, capacitatea creierului, inteligenta,
Anterior
Folosim doar 10% din creier: mit sau realitate?
Caricatură – adult cu ADHD condamnat pe viață
Urmator
Top mituri si preconceptii despre ADHD

Intreaba-ma!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*  *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Back
SHARE

Asociatia NIA sustine persoanele cu autism