Primul mare ars tratat cu microgrefe RIGENERA PART. 1

Primul mare ars tratat cu microgrefe RIGENERA PART. 1

Elena Leica Roban
Dr. Elena Leica Roban

Primul mare ars tratat cu microgrefe RIGENERA -1

Un articol despre tratamentul cu Rigenera al unui mare ars de catre dr. Elena Leica – Roban, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, ce activeaza în cadrul Centrului Medical Apolo.

***

Despre gravitatea arsurilor

Arsurile reprezintă unele dintre cele mai frecvente și grave accidente sau agresiuni fizice, determinând împrejurări medico-chirurgicale, psihologice și sociale, extrem de grave, cu risc vital și potențial invalidant.

Aduc în fața voastra, unul dintre cazurile tratate în Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Universitar de Urgență București și anume pacient ars în vârstă de 51 ani cu arsură termică prin lichid inflamabil (benzină), victimă a unei agresiuni fizice, cu afectare a aproximativ 25% suprafață corporală, la nivel antebraț și braț stâng și torace posterior, grad de arsură IIa, IIb și III, adus în camera de gardă în regim de urgență și internat în Clinica de Chirurgie Plastică.

Ceea ce individualizează acest pacient este faptul că a fost primul pacient cu arsuri tratat în Romania prin tehnologia de microgrefare Rigenera și vindecat complet și externat în 21 de zile.

Echipa operatorie care s-a ocupat de acest caz a fost condusă de dr. Mihaela Zaharia, medic primar Chirurgie Plastică împreună cu dr. Leica-Roban Elena, medic specialist Chirurgie Plastica și dr. Grigore Anamaria medic rezident an IV Chirurgie Plastică  și ajutată de echipa Rigenera, coordonată de dr. Bogdan Ivănescu.

Rigenera, arsuri,
De la stanga la dreapta: dr. Marie-Elene Niculaita, dr. Elena Leica Roban, dr. Bogdan Ivanescu, dr. Mihaela Zaharia si dr. Anamaria Grigore alaturi de dispozitivul de dezagregare tisulara, Rigenera.

Evaluarea inainte de interventie

Evaluarea inițială a gravității arsurii ținând cont de vârsta pacientului, suprafața arsă, localizare și profunzimea arsurii (arsură parțial profundă și în “toată grosimea dermului”) și evaluarea în dinamică, la care se adaugă tabloul paraclinic și imagistic, indică necesitatea intervenției chirurgicale, care s-a stabilit în a 4-a zi din momentul prezentării în camera de gardă.

Preoperator pacientul a fost monitorizat standard (electrocardioscopie standard, pulsoximetrie, diureză orară și termometrizare, probe de sânge) și instituite principiile terapeutice:

– reechilibrare hidroelectrolitică și acidobazică

– antibioterapie conform antibiogramei, tratament antiiflamator, analgezice

– profilaxia evenimentelor trombembolice

– vitaminoterapie

– nutriție conform necesarului caloric

– manevre de nursing general

– managementul zilnic al leziunilor postcombustionale – tratament local zilnic (toaleta plăgilor de arsură cu ser fiziologic și dermobacter, pansament topice locale)

Urmează și ziua a 4a de evoluție post-arsură, pacient stabil și echilibrat hemodinamic și hidroelectrolitic, moment care permite intervenția chirurgicală, sub anestezie generală.

CONTINUAREA (PARTEA A 2-A) AICI

 

ruptura ligamentului incrucisat
Anterior
RUPTURA DE LIGAMENT INCRUCISAT ANTERIOR (2)
Clonare, ADN,
Urmator
Putem clona oameni ca pe oaia Dolly?

Intreaba-ma!

Your email address will not be published.

*  *


Back

SHARE

Primul mare ars tratat cu microgrefe RIGENERA PART. 1