• sa nu ceara salariu
• sa nu o vad/aud prin casa
• copiii sa asculte dumnezeieste de ea
• sa nu am grija copiilor cat se ocupa de ei
• copiii sa stea in casa in tot acest timp pentru ca eu sa ma simt linistita ca ei sunt in siguranta

Deloc. Bona se afla langa tine si se numeste:

• smartphone
• tableta
• laptop
• televizor - desi e cam perimat, depasit fiind de abilitatile celor 3

Inainte de a vorbi daca aceste device-uri sunt sau nu daunatoare cred ca e foarte important sa devenim constienti de cat de multe plusuri ne aduc noua ca parinti: la noi in casa, cand copiii se joaca pe calculator e... liniste... si, probabil ca, in mintea noastra de parinti, plusurile pe care le-am listat mai sus ne incurajeaza sa pastram in mainile copiilor nostri aceste device-uri.

Ce vine la pachet cu aceasta liniste e o alta discutie. De fapt, cred ca pretul pe care il platim pentru aceste bone este urias pentru ca el inseamna afectarea grava a sanatatii mintale a copiilor nostri.

Nu am sa aduc aici foarte multe detalii pentru ca sunt nenumarate studiile care vorbesc despre impactul jocurilor pe calculator si ale internetului asupra creierului copiilor. Cu toate acestea sunt foarte multi parinti care le ignora. M-am intrebat de ce parintii se comporta asa cand este foarte clar cat de rau fac?

Nu pot sa cred ca oamenii sunt atat de inconstienti... cel putin nu atat de multi... trebuie sa fie ceva care ne aseaza mintile noastre de parinti intr-un soi de capcana mintala.

Ceea ce eu cred ca se intampla este scris deja in cele 5 bullett point-uri de la inceputul articolului. In plus, de curand am descoperit inca un aspect foarte important: presiunea sociala.

Am fost foarte uimita cand, avand o discutie cu fiul meu de 8 ani si 7 luni pe tema jocurilor, dupa ce am reluat a numaistiuacataoara de ce nu e bine sa ne jucam mai mult de 30 min pe zi, mi-a marturisit ca el nu poate sa faca asta pentru ca ceilalti copii rad de el pentru ca el e fraier ca nu stie jocurile si ca nu se joaca cu ele.

Chiar mi-a spus ca a incercat sa le propuna sa se joace altceva, dar copii nu vor, insista sa se joace la calculator.

L-am intrebat ce parere au parintii prietenilor lor despre jocul pe calculator. Mi-a raspuns ca ii mai cearta daca se joaca mult (nu stiu ce inseamna mult), dar ca nu sunt exagerati ca mine sa ii lase doar 15 minute dimineata si 15 minute dupa-amiaza.

Cu lacrimi in ochi, mi-a spus ca nimeni nu o sa mai fie prieten cu el in stilul asta... pentru ca toti copiii sunt asa si el nu a gasit vreunul cu program de calculator de 30 minute pe zi ca al lui. Am aflat ca la afterschool au in fiecare vineri ziua tehnologiei cand, dupa ce isi fac lectiile si activitatile, au voie sa se joace cat vor pe tablete, telefoane... adica vreo 2-3 ore... Mi-a marturisit ca el doar se uita si ca nu se joaca pentru ca, oricum, nu are tableta lui si ceilalti nu o imprumuta, iar asta il intristeaza un pic.

Asadar, plusurile pentru mintile noastre de parinti sunt:

 

Linistea din casa - nepretuita dupa o zi la birou, sau in weekend cand vrem si noi sa ne odihnim.

Rezolvam problemele existentiale ale copilului care nu mai sufera pentru ca se aliniaza cu ceilalti prieteni.

Credem ca pregatim copilul pentru viitor pentru ca se obisnuiste de mic sa foloseasca pretioasele ustensile (vezi ziua tehnologiei de la afterschool din exemplul de mai sus).

In contrapartida, preturile pentru aceste plusuri sunt:

Ne indepartam de copilul nostru pentru ca nu mai petrecem timp cu el. El sta cu jocurile lui, noi cu gandurile noastre. Copilul nu se imprieteneste cu ceilalti pentru ca atunci cand se intalnesc nu interactioneaza fizic ci doar in virtual, iar asta le dezvolta orice altceva decat abilitatile sociale. Copilul nostru nu va invata sa foloseasca laptopul pentru ceea ce este cu adevarat folositor (cautare de info pe Google, creare de tabeluri sau de documente etc.) fiind prea preocupat sa isi piarda vremea cu jocurile.

Apar modificari in structura creierului copilului in directia dependentei (cresc conexiunile intre nucleul accumbens si cortexul prefrontal)... mai pe romaneste, copilul nostru devine un mic drogat... iar comportamentul lui atunci cand este indepartat de drog este ca tipa, urla, devine agitat etc. In viitor, vom avea un adult care va dezvolta usor dependente (de mancare, de droguri, de alte jocuri, produse etc.). In concluzie, in acest fel crestem  consumatori perfecti care vor face tot ce li se va spune avand senzatia ca sunt alegerile lor.

Aici o sa va povestesc din experienta cu copiii mei:

Am incercat sa ma impun si sa le limitez accesul la 30 de minute pe zi pe care au voie sa le imparta cum vor ei ( 10 dimineata/10 la pranz/10 seara sau 30 o data sau 15 dimineata si 15 seara). Am facut acest lucru explicand cu lux de amanunte de ce e rau (le-am citit studii, le-am aratat filmulete, le-am explicat pana mi-a venit rau...).

A mers. Am reusit sa  setez in mintea lor ca doar atat trebuie sa se joace si respecta.

Presiunea sociala si faptul ca imediat ce gasesc o oportunitate sa se joace mai mult o fac fara vreo remuscare. Totul e sa nu ii vad eu.

Ce am facut eu? Tactica 2.

Am inceput sa ma joc si eu. A fost tare dificil pentru ca nu imi plac jocurile, dar a fost plin de invataminte.

Initial nu am stiut incotro va duce acest experiment. Am incercat fara a avea o tinta. Am observat ca au fost impresionati ca joc. Ma amenintau ca am sa devin dependenta, ma intrebau daca si eu ma joc tot 30 de minute ca ei. Le-am aratat ca da. M-au intrebat daca ma joc si cand nu ma vad ei.

 

Pe masura ce am inteles jocul si regulile lui am reusit sa mut jocul din virtual in realitate. Ce inseamna acest lucru? Am inceput sa vorbesc cu ei despre strategiile pe care le putem face impreuna. Am scris chiar pe hartie.

Cred ca cel mai valoros a fost cand, mergand la piscina, ne-am jucat toti patru de-a dragonii (este vorba despre jocul DragonMania Legends de la Gameloft - am ales un joc mai blandut pentru ca le-am explicat ca in cele 30 de minute nu au voie sa joace jocuri agresive). Adica am mimat in viata reala jocurile virtuale.

A mers!!!! Au fost foarte fericiti. Vor sa ne mai jucam asa si sunt mai degraba doritori sa vorbim despre cum sa facem cu dragonii decat sa ne jucam propriu-zis. Chiar mi-au spus... te rog, fa tu asta si asta la joc ca sa ajungem la nivelul X.

Din nou, presiunea sociala.

De asta am scris aici, pentru ca am nevoie de ajutorul vostru.

Sunteti parinti care aveti copii cu varste cuprinse intre 3 si 9 ani, care nu mai suportati laptopuri, calculatoare si jocuri electronice si vreti sa aveti copii care sa se joace cu jucarii reale?

Care sa joace fotbal real si nu FIFA?

Haideti sa ne unim, sa ne intalnim si noi si copiii si sa reusim sa le dam o alternativa de prietenie, de bucurie si de colaborare!

Am o viziune cu parinti si copii jucandu-se in realitate jocuri virtuale!

Aceasta experienta m-a convins pentru a nustiuacataoara ca a te aseza in opozitie, oricat de logic si bun ar parea, nu functioneaza.

Nu avem cum sa oprim o apa care curge din toate directiile. Putem, in schimb, sa cream canale si diguri, sa folosim energia apei. Imi doresc sa nu raman singura in acest demers, de aceea va scriu.

Astept cu drag si interes ideile si experientele voastre!

Dr. Anne Plesuvescu