Homeopatia - stiinta sau sarlatanie?

Homeopatia - stiinta sau sarlatanie?

homeopatia

Homeopatia - stiinta sau sarlatanie?

Este homeopatia asa eficienta precum se spune? Afla acum!

Daca te-ai intrebat vreodata care este adevarul, urmareste acest episod de la Doctor MIT!

In afara de "Homeopatia - stiinta sau sarlatanie?"

Te-ar mai putea interesa si

- tags: homeopatia, remedii traditionale, tratamente homeopate, sanatate, Doctor MIT, -

Transcript

Bine ati venit la Doctor MIT!

Sunt doctor Bogdan Ivanescu si mi-am propus sa aflu adevarul din spatele miturilor medicale precum ca poti vindeca impotenta cu cornul de rinocer sau ca scapi de hepatita B daca te tai sub limba.

Astazi vom aborda un subiect interesant: cat de reala este homeopatia?

Homeopatia este stiinta?

Ca sa raspundem haideti sa vedem care sunt principiile pe care se bazeaza homeopatia:

  1. similia similibus curentur
  2. aqvila non capit muscas
  3. errare humanum est sau
  4. panta rhei

Logica exprimata de catre homeopatologie este “cui pe cui se scoate”.

Este aceasta o logica sustenabila? Ca sa vedem aceasta ar trebui sa cautam in medicina, sa ii zicem “stiintifica”, si sa vedem daca intalnim vre-un concept similar. Gasim asa ceva in cazul:

  1. antibioterapiei
  2. vaccinarii
  3. laserterapiei sau in cazul
  4. protezarii

Surpriza sau nu dar acelasi principiu se regaseste si in cazul vaccinurilor: previi o infectie virala chiar cu componente ale virusului pe care vrei sa il eviti. Aceasta ar inseamna ca, in produsul homeopat exista o substanta ce determina un raspuns imun impotriva gripei, ca sa dam un exemplu?

Principiile de baza ale homeopatiei

Ca sa raspundem acestei intrebari ar trebui sa aflam 2 lucruri: unu, din ce este produs medicamentul homeopat si doi, despre ce substanta activa a acestuia este vorba.

Deoarece modalitatile de producere ale medicamentelor homeopate sunt adesea invaluite de mister, nu vom putea garanta niciodata acuratetea detaliilor. Insa din ceea ce autoritatile si istoria consemneaza, avem o idee despre acestea. Astfel, din ce credeti ca este obtinut unul dintre cele mai bine vandute produse antigripale homeopate? Din:

  1. particule virale gripale atenuate
  2. extract de chinina
  3. arsenic sau din
  4. rata

Nu radeti pentru ca, daca radeti, ratati raspunsul corect! Oricat de hilar ar parea unul dintre leaderii produselor homeopate din Romania pare-se ca se prepara din rata si chiar intr-un mod simplu: 35 de grame de ficat si 15 grame de inima de rata se pun la macerat intr-un litru de solutie de enzime pancreatice si glucoza.

Haideti sa cercetam mai indeaproape secretele produselor homeopate. Iar ceea ce vom afla in continuare este bazat cu certitudine pe patentele depuse la autoritati si de catre prospectele din cutiile de produse, pe care le puteti citi cu ochii vostri.

Astfel principiul de activare a substantelor necunoscute, ca altfel nici eu si nici dumneavoastra nu avem cum sa le spunem pentru ca nu le stim, este cel de:

  1. concentrare
  2. dilutie
  3. omogenizare sau de
  4. separare

Daca am fi de acord ca o solutie este mai eficienta daca este mai concentrata, inseamna ca am raspunde ca principiul homeopat este cel de concentrare. Regret, dar homeopatia ne contrazice, pentru ca spune ca o substanta este cu atat mai puternica cu cat este mai diluata.

Pentru ca pare ne ilogic, nu-i asa, haideti sa vedem ce inseamna cifrele de pe cutiile de produse homeopate si sa incercam le traducem pe intelesul tuturor.

Compozitia unui remediu homeopat

Dilutia este marcata cu litera “C” insemnand sistem centezimal. Sistemul centezimal presupune diluarea solutiei initiale de 1 litru de ratza, in cazul nostru:

  1. (intr-un) 1 litru (de apa)
  2. (in) 10 litri (de apa)
  3. (intr-o) 100 de litri (de apa) sau
  4. (intr-o) 1 tona de apa (adica intr-o mie de litri)

Daca ati ales sa amestecati litrul de zeama cu alti 100 de litri de apa inseamna ca ati luat-o corect pe calea homeopatiei si ca, tocmai ce ati activat, conform homeopatilor, substantele active antigripale din amestec 😉

Am putea crede ca am diluat suficient cat mirosul si gustul probabil neplacute ale sosului de ratza sa nu ne mai deranjeze, acesta fiind intr-o concentratie de 1%.

Dar STATI! Care este dilutia corecta asa cum ne este promovata de catre specialistii homeopati? Cautati pe ambalaje si veti gasi:

  1. 1C
  2. 8C
  3. 12C sau
  4. 200C

Poate ca ati ghicit sau ati citit: 200C adica manevra pe care v-am descris-o anterior repetata de 200 de ori. S-ar putea sa nu va dati seama ce inseamna aceasta, asa ca o sa va ajut.

Ce dilutie de arsenic in apa de la robinet considera autoritatile americane ca este absolut sigura pentru sanatatea populatiei? Revedem aceleasi optiuni:

  1. 1C
  2. 8
  3. 12C sau
  4. 200C

Raspuns corect 8C. Adica Statele Unite considera ca nici un efect negativ al arsenicului nu este posibila la aceasta dilutie, deci apa de baut este perfect sigura.

Deja vedem ca la 8C substantele, precum arsenicul, nu mai au nici un potential efect. De ce? Pentru ca in aceasta solutie, nu mai e suficient arsenic.

Cum actioneaza tratamentul homeopat?

Daca suntem de acord ca o singura molecula din orice substanta este absolut insuficienta pentru a genera o reactie a organismului uman, haideti sa vedem de la ce dilutie nu prea mai avem sansa sa gasim nici macar aceasta molecula, fie ea de arsenic sau de ratza. Avem aceleasi optiuni cu care ne-am obisnuit:

  1. 1C
  2. 8
  3. 12C sau
  4. 200C

Daca v-ati aruncat la 200C inseamna ca v-ati grabit. Inca de la 12C nu prea mai gasim nici o molecula de substanta activa alta decat cea de apa.

Pai atunci cum ramane cu dilutia de 200C declarata pe cutiile de produse homeopate din farmacii?

Ca sa va raspund, va voi spune ca la o dilutie de doar 30C fata de 200C, ar trebui sa administram cate 2 miliarde de doze de produs homeopat, pe secunda, catre 6 miliarde de oameni timp, de 4 miliarde de ani, ca sa intalnim o singura molecula de ratza.

Dilutia produsului unuia dintre leaderii pietei mondiale si implicit romanesti de produse homeopate este de 200C. Probabil ca, dintr-o singura ratza, asigura doze de produs antigripal homeopat pentru o intreaga galaxie.

Crezi ca stii un adevar medical interesant? Atunci scrie-ne despre el pe pagina de facebook a emisiunii sau acceseaza doctormit.ro.

“INTREABA SI CERCETEAZA!” si nu pierde Doctor MIT!

O emisiune oferita de Stem SURE - Banca Engleză de Celule Stem.

Doctor MiT

Doctorul Bogdan Ivanescu este co-fondator al bancii de tesuturi umane StemSure (2009), fiind implicat in primul transplant de celule hematopoietice din Romania. Totodata este creatorul platformei medicale Doctor MiT (2013), asumandu-si astfel rolul de a valida sau de a desconspira miturile medicale in care am ajuns sa credem si gazda documentarului romanesc de biotehnologie Biocod realizat de catre DIGI World. Este promotor al celor mai noi tehnologii medicale aparute la nivel mondial precum Rigenera si un fervent sustinator al cauzei ce promoveaza masurile ecologice pentru limitarea efectelor incalzirii globale. In acest sens compania pe care a fondat-o planteaza cate un copac pentru fiecare copil pentru care parintii aleg sa recolteze celule primordiale la nastere. Este membru al echipei studiului clinic ce implementeaza in Romania transplantul cu celule recoltate la nastere pentru tratarea autismului la copii.

Hepatita C, sarut,
Anterior
Ce crezi, poti lua hepatita C prin sarut? Afla acum!
Tara lui Morcoveata, sanatate,
Urmator
Un gram de sanatate...

Intreaba-ma!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*  *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Back
SHARE

Homeopatia - stiinta sau sarlatanie?